ALGOCALMIN R 500 mg x 20 comprimate
Descriere
Indicatii:
- dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii; colici; dureri de cauză tumorală; alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice nu sunt indicate.
- combaterea febrei, atunci când aceasta nu răspunde la alt tratament
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Algocalmin:
- dacă sunteţi alergic la metamizol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Algocalmin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Datele disponibile cu privire la utilizarea metamizolului în timpul primelor trei luni de sarcină sunt limitate, însă nu indică efecte dăunătoare asupra embrionului. În anumite cazuri, dacă nu există alte opțiuni de tratament, poate fi acceptabilă administrarea unei singure doze de metamizol în timpul primului și celui de-al doilea trimestru de sarcină, după ce ați discutat cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul și după ce au fost evaluate cu atenție beneficiile și riscurile utilizării de metamizol. Cu toate acestea, în general, nu este recomandată utilizarea metamizolului în timpul primului sau celui de al doilea trimestru.
În timpul ultimelor trei luni de sarcină, nu trebuie să luați Algocalmin din cauza unui risc crescut de apariție a complicațiilor, atât la mamă, cât și la copil (sângerare, închidere prematură la copilul nenăscut a unui vas important de sânge, numit ductus Botalli, care, în mod normal, se închide numai după naștere).
Nu trebuie să utilizaţi Algocalmin dacă sunteţi în primul sau în ultimul trimestru de sarcină, deoarece poate afecta copilul nenăscut. În trimestrul al doilea de sarcină, puteţi utiliza Algocalmin numai la recomandarea medicului, dacă acesta consideră tratamentul absolut necesar, în doze cât mai mici şi pe o perioadă cât mai scurtă.
Alăptarea:
Produșii de metabolizare a metamizolului trec în laptele matern în cantități considerabile și nu poate fi exclus un risc pentru copilul alăptat. Prin urmare, trebuie evitată, în special, administrarea repetată a metamizolului în timpul alăptării. În cazul administrării unei doze unice de metamizol, mamele sunt sfătuite să colecteze și să arunce laptele matern timp de 48 ore de la administrarea dozei.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Administrat în dozele recomandate Algocalmin nu are efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, administrat în doze mari, Algocalmin poate afecta capacitatea de concentrare şi de reacţie, ceea ce constituie un risc de accidente, mai ales dacă se asociază cu consumul de alcool etilic.
Dacă observaţi că apar tulburări de echilibru sau senzaţie de învârtire a obiectelor din jur după administrarea acestui medicament, evitaţi activităţile potenţial periculoase, cum sunt conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele se înghit întregi, de preferinţă după mese.
Doza este dependentă de intensitatea durerii sau a febrei și de sensibilitatea individuală în ceea ce privește răspunsul la Algocalmin.
Trebuie aleasă întotdeauna cea mai mică doză necesară pentru a controla durerea și febra. Medicul dumneavoastră vă va spune cum să luați Algocalmin.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani și peste (cu greutatea peste 53 kg):
Doza recomandată este de până la 1000 mg metamizol, sub forma unei doze unice (2 comprimate Algocalmin).
La nevoie, doza se poate repeta până la cel mult de 4 ori pe zi, la intervale de 6-8 ore.
Doza zilnică maximă este de 4000 mg (corespunzător la 8 comprimate Algocalmin).
Un efect clar poate fi așteptat după 30 până la 60 minute de la administrarea orală.
Copii și adolescenți cu vârsta sub 15 ani:
Algocalmin nu trebuie utilizat la copii și adolescenți cu vârsta sub 15 ani. Pentru copii mai mici, sunt disponibile alte forme farmaceutice și concentrații ale acestei substanţe active; adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Pacienți cu insuficiență renală sau hepatică:
Deoarece viteza de eliminare este scăzută în cazul pacienților cu insuficiență renală sau hepatică, trebuie evitată administrarea unor doze mari, repetate. Nu este necesară scăderea dozei atunci când este administrat numai pentru o perioadă scurtă de timp. Nu există experiență în ceea ce privește utilizarea pe termen lung. Nu utilizaţi timp îndelungat Algocalmin.
Vârstnici și pacienți care au o stare de sănătate precară/cu insuficiență renală:
La vârstnici, la pacienții cu o stare de sănătate precară și la cei cu funcție diminuată a rinichilor, trebuie scăzută doza, deoarece eliminarea produșilor de metabolizare a metamizolului poate fi întârziată.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este metamizolul sodic monohidrat. Fiecare comprimat conţine metamizol sodic monohidrat 500 mg.
- Celelalte componente sunt: zahăr, amidon de porumb, stearat de magneziu.
Prezentare:
20 comprimate
Caracteristici
Data expirarii | 2024-11-30 |
Opinii
Pareri ALGOCALMIN R 500 mg x 20 comprimate
Spune-ne parerea ta despre acest produs si porneste discutia.